Am incercat sa vorbesc, sa strig pe cineva dar era ceva ciudat; liniste, prea multa liniste. Vocea mea nu se auzea nicaieri. Daca eu nu ma auzeam vorbind nimeni nu auzea. Am lasat balta ideea de a-mi folosi corzile vocale.Am inceput sa merg, faceam pasi mici prin intuneric; eram destul de calma. Nu stiam unde sunt, sau cum as fi ajuns in acel spatiu sau ce se intamplase mai devreme. Dupa ce am mers putin, am observat un obiect care venea cu rapiditate in jos. Era un pahar, care a cazut si s-a spart in zeci de cioburi. M-am apropiat curioasa, am luat un ciob in mana, din neatentie m-am taiat. Parea sa curga prea mult sange de la o taietura atat de mica. Am clipit, si m-am trezit in spatiul unde eram cu cateva secunde in urma. M-am holbat pret de o clipa la degetul meu alb, nu se vedea nici un fir de sange. Vazusem din nou acel pahar care se pregatea sa devina cioburi. Am asteptat cateva secunde dupa ce s-a spart si am inceput sa ma apropii. Am ridicat capul si privirea mea s-a urcat in sus, in gol . Imi cazuse o picatura de sange pe fata, care s-a prelins usor pana la barbie. Mi-a cazut pe rochie, a ramas intacta, alba ca la inceput. M-a pus putin pe ganduri, dar mai mare era vointa de a calca cioburile. Am facut un pas, picioarele mele goale au atins sticla si au crapat-o usor. Simteam ca ma joc cu picioarele in cel mai fin nisip din lume.
Am inchis ochii si m-am trezit iar in pustiul intunecat, m-am uitat in jurul meu, se auzea un zgomot din ce in ce mai aproape. Am incercat sa merg, dar m-am izbit de un perete; am ridicat in lateral mana, care si ea s-a oprit de un perete. Zgomotul era foarte aproape; erau peretii. Se miscau, se apropiau unul de celalalt. Un singur gand mi-a fulgerat prin minte : " Voi muri."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu