Vise de noapte II

     Si nu stiu cum de mi-a venit, ca in acel moment, sa deschid ochii si sa ma uit atent la el. Puteam sta cu ochii inchisi linistita, dar nu; o dorinta interioara m-a facut sa vreau sa il vad. Sau.. mai bine zis, sa o vad. Stateam intinsa in pat si cu privirea atintita la ea; nu scoteam niciun cuvant. Imi era frica. Nu voiam sa ma dau jos din pat, imi simteam picioarele reci ca gheata. Eram nelinistita, incepeam sa imi simt inima in gat. Si-a miscat buzele in forma litere "O" si am adormit. Am stat inconstienta cateva ore, deoarece cand m-am trezit era deja noapte. Am intors capul spre usa; se afla fix in aceeasi pozitie. Ochii acelei umbre ma infiorau; aveau un strop de rautate si nebunie psihica. Am deschis gura sa spun ceva dar nu am apucat sa rostesc nimic, deja avea degetul sau forma unui deget peste buzele mele; chiar daca era ca un fum, simteam cum apasa rece pe buzele mele. A rostit cu o voce dulce " Taci, vor auzi ca te-ai trezit." S-a uitat in spate si a adaugat  " Prea tarziu."
      Cine m-a auzit ? Unde eram ? Cine era aceasta umbra ? Da, umbra. Fara corp, dar cu maini si degete, capabila sa atinga sa vorbeasca, avea aproape tot ce avea un om, din punct de vedere fizic. Ii lipsea ceva: forma parului. Asta o facea putin mai stranie pe umbra care doar cand se uita la tine te facea sa ai un gol in stomac.
       A mimat din nou litera "O" si am adormit. M-am trezit mai apoi, pe un scaun, intr-un spatiu intunecat. M-am ridicat pentru a cerceta putin zona. Dupa ce am facut doi pasi pe podeaua rece picioarele mele au devenit moi si fara folos. Am cazut; m-am intors cu spatele pentru a ma ridica pe scaunul pe care m-am trezit, dar am ramas fara aer cand nu am mai vazut nimic care sa semene ca un scaun; sau cu orice altceva solid. M.am uitat la picioarele mele care dispareau intr-un nor negru. Am apucat sa tip dar a ramas doar ecoul.

Vise de noapte I

      Negru peste tot. Imi maream ochii pentru a destinge ceva, dar nimic. Imi fixam privirea in diferite locuri sa observ orice miscare, dar la fel; nimic. Am incercat sa ma ridic, imi simteam corpul greu si lipsit de putere. M-am uitat in jos; imi priveam corpul. O rochie alba mi-l acoperea; globuri mici din cristal se invarteau in jos sfarsind-o . Imi placea; era fina la atingere si comoda.
      Am incercat sa vorbesc, sa strig pe cineva dar era ceva ciudat; liniste, prea multa liniste. Vocea mea nu se auzea nicaieri. Daca eu nu ma auzeam vorbind nimeni nu auzea. Am lasat balta ideea de a-mi folosi corzile vocale.
      Am inceput sa merg, faceam pasi mici prin intuneric; eram destul de calma. Nu stiam unde sunt, sau cum as fi ajuns in acel spatiu sau ce se intamplase mai devreme. Dupa ce am mers putin, am observat un obiect care venea cu rapiditate in jos. Era un pahar, care a cazut si s-a spart in zeci de cioburi. M-am apropiat curioasa, am luat un ciob in mana, din neatentie m-am taiat. Parea sa curga prea mult sange de la o taietura atat de mica. Am clipit, si m-am trezit in spatiul unde eram cu cateva secunde in urma. M-am holbat pret de o clipa la degetul meu alb, nu se vedea nici un fir de sange. Vazusem din nou acel pahar care se pregatea sa devina cioburi. Am asteptat cateva secunde dupa ce s-a spart si am inceput sa ma apropii. Am ridicat capul si privirea mea s-a urcat in sus, in gol . Imi cazuse o picatura de sange pe fata, care s-a prelins usor pana la barbie. Mi-a cazut pe rochie, a ramas intacta, alba ca la inceput. M-a pus putin pe ganduri, dar mai mare era vointa de a calca cioburile. Am facut un pas, picioarele mele goale au atins sticla si au crapat-o usor. Simteam ca ma joc cu picioarele in cel mai fin nisip din lume.
      Am inchis ochii si m-am trezit iar in pustiul intunecat, m-am uitat in jurul meu, se auzea un zgomot din ce in ce mai aproape. Am incercat sa merg, dar m-am izbit de un perete; am ridicat in lateral mana, care si ea s-a oprit de un perete. Zgomotul era foarte aproape; erau peretii. Se miscau, se apropiau unul de celalalt. Un singur gand mi-a fulgerat prin minte : " Voi muri."

Glasuri

Tu septembrie, ai venit cu dor. Tu septembrie ai venit cu suferinta ? De ce la mine, te-asteptam cu drag, nu cu atata tristete. Tristete care ai adus-o de departe si vrei sa mi-o dai mie  ? De ce septembrie, nu imi vrei bine . 
   Nu vreau lacrimile tale, draga septembrie. Nu vreau frica ta, vreau iubire si liniste. Da-mi o adiere cu miros dulce de toamna, care sa imi trezeasca amintiri frumoase. Zi-mi o poveste de pe meleaguri in care ai cutreierat, zi-mi despre oameni cu suflete calde. Arata-mi culori vii, invata-ma sa pictez lumea colorata asa cum faci si tu. 
  Da-mi speranta, ca ma ucide dorul. Nu fi rece, ca sunt oamenii destul, deschide-mi ochii sa visez. Plutesc, langa tine, sa ma duci departe, langa el . El care, imi are inima, imi sopteste la ureche, ma atinge cu petale de flori tinere, care ma iubeste. Du-ma te rog, ca-mi cade sufletul, mi se usuca, si ochii-mi plang . Incepem toamna, aducem norii si lacrimile lor, du-ma dincolo de ei si ai grija de mine. Asa cum august te-a adus pe tine, adu-l si tu pe `el`
langa mine. 

Tu, iubire

     Daca nu ti-e bine tie

     Cum crezi ca mi-e mie 

     Daca-n dragoste si in razboi

     Totul e permis, se zice - 

     Si astept a ta privire 

     Sa ma-mbrace cu iubire,

     Si chiar ale tale buze - 

     Sa ma citeasca ca pe muze.

     Langa mine sa faci arta 

     Din saruturi facem cearta,

     Si din cuvinte miere, 

     Oh, tandretea ta nu piere.