Thoughts I

      Ajungi uneori într-un punct în care te întrebi „De ce ți se întâmplă ție ?” De ce soarta este atât de nedreaptă cu tine și îți dă lovitură după lovitură. Este un moment prin care, probabil, toți trecem.

     Încercăm să răspundem la această întrebare fără să plângem, dar uneori chiar nu putem. Suntem prinși într-un cerc în care ne aruncăm gânduri și întrebări în pereții invizibili și vedem cum cad pe jos. Cum cad speranțe, lacrimi, întrebări și răspunsuri vagi. Le vedem și încercăm să înțelegm de ce noi, de ce pe lumea aceasta suntem chinuți de alți oameni, de ce ei vor să își calmeze nervii făcându-ne nouă rău, de ce ?
     Nu văd plăcere în a face rău. Te răzbuni ? De ce tocmai pe mine ? Dintre toți oamenii care există, m-ai ales pe mine pentru că ajungi mai repede la sufletul meu ? Poate că în acel moment sufăr dintr-un motiv pe care vreau să îl știu doar eu, apoi vii tu și vezi că încerc să mă ridic și mă lovești ca să cad din nou.
     Nu știu cum acești oameni pot adormi liniștiți noaptea și gândi limpede ziua. Apoi, după tot circul făcut, în care sufletul meu stă în genunchi, vine întrebarea „Dar ce rău ți-am făcut ?” Așa este; sufletul meu este jos pentru că adună flori invizibile, nu plânge și țipă de durere. Eu sunt în starea în care sunt penntru că ai venit la mine cu un braț de flori nu cu vorbe urâte și agresive. Apoi, vin acele persoane care te văd rănit și îți spun că sunt acolo pentru tine. Dar, chiar sunt ? Chiar sunt interesaț de monologurile care îmi vine să le povestesc printre lacrimi ? Sunt acolo să vadă cum imi deschid sufletul să mai scap de durere și să le împărtășesc tainele mele ? Nu știu. Dar evit acest lucru, evit să le spun oamenilor ce simt.