Uneori,
nici noi înșine nu ne înțelegem, dar așteptăm să o facă alții. Uneori nici noi
nu așteptăm să luăm anumite decizii, să facem anumite lucruri să credem anumite
lucruri, de ce credem că alții nu s-ar aștepta ? De ce sperăm să fim înțeleși
mai bine de alții ? Cel mai bine ar fi să fim mai atenți cu noi înșine și să
știm când inima ia controlul. Să știm ca să nu ne întrebăm după „De ce am făcut
asta ?” „De ce am zis asta ?” etc. Când inima simte că nu mai poate și vrea să
își găsească locul, să aibe parte de liniștea care o merită și noi nu o
ascultăm, normal că aceasta acționează și facem anumite lucruri care și pe noi
ne uimesc. Păi bineînțeles că oamenii au din ce în ce mai puțină încredere unii
în alții când se dezamăgesc non-stop și nu își ascultă inima.
Sperăm
mereu că o să găsim alinare în brațele unei persoane, în timpul care alte
persoane ni-l acordă nouă. Sperăm că o să ne ajute cineva și își va aminti.
Sperăm azi, sperăm mâine și tot așa. Ca la final să realizăm că sperăm în
zadar, că persoanele care susțineau că vor fi lângă tine, apar în viața ta ca
și norii pe cer. Azi niciunul, mâine câțiva, poimâine toți și apoi iar rămâi
singur. Depresiv, încerci să îți ridici moralul și îți spui că reziști pentru
că ești puternic.
Ceea
ce nimeni nu realizează este că în toți există un război. Că în toți oamenii
există milă și un suflet bun. Dar este atât de ascuns în interior încât nu
reziști și faci la fel cum au făcut ei. Te izolezi și îți ascunzi sufletul,
ascunzi zâmbetul sincer de copil, sentimentele, sinceritatea, tot ce aparține
de latura ta bună pentru că altfel vei
fi distrus. Trist este faptul, cititorule, ca, cei care te determină să
faci asta, nu își dau seama cum distrug un om și își trăiesc viața fericiți
gândindu-se că nu au greșit cu nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu