Stari sufletesti

Eram speriata. Foarte speriata , agitata si tulburata. Nu realizam ce se intampla; de fapt nu voiam sa cred ca este adevarat. Speram din tot sufletul si mintea si puterile mele ca este o gluma. Ca este un vis urat. Orice dar nu realitatea. Nu am vrut sa se intample asta. Ma cumprisese un sentiment oribil . Ma simteam singura si neimportanta. Respiram sacadat. Priveam agitata tot ce era in camera, tot ce vedeam printre lacrimi. Obrajii mei uscati inghiteau insetati lacrimile sarate care tot curgeau . Si curgeau si curgeau si o ameteala profunda isi facu aparitia. Simteam ca mi.a luat inima si a zdrobit.o in fata mea dar bataile ei ramase in mine. Simteam ca plamanii mei nu mai stiau sa functioneze. Tremuram. Senzatie fizica aparte de neliniste si frica. Ganduri o groaza. Am zis ca daca se va intampla asta , voi lua masuri cu mine. Ii place sa ma vada asa. S.a intamplat atat de repede incat pe moment nu am stiut sa reactionez. Au trecut cateva secunde pana am realizat ca a renuntat la mine. A renuntat la tot. Trebuia sa fac ceva dar nu aveam ce. Nu mai avea rost; faptul era consumat. Simteam privirea nedumerita a peretilor care voiau sa ma asculte ; ei erau acolo. Trebuia sa ma impac cu ideea si sa imi revin , sau cel putin sa ma linistesc sa gandesc limpede. Ceva, orice dar sa nu mai plang. In zadar. Trecuse o ora si jumatate iar eu priveam tavanul . Inima mea voia sa fuga , o luase razna . Batea ca si cum erau ultimele ei batai; dar de fapt striga dupa ajutor. Vorbea cu linistea in ritmul ei agresiv.
Pentru 2 minute am privit stelele si am zis " In acest moment , privim impreuna stelele ?" . Am oftat adanc si m.am pierdut prin amintiri. Uitasem cine sunt si ce se intampla. Pur si simplu simteam ca privisem un film. Ca intre mine si realitate era un perete de sticla, foarte subtire. Nu mai aveam puterea sa zambesc asa ca am incercat sa imi promit ca voi fi bine. Cum mi ai zis tu , sa promiti e una si sa te tii de cuvant e alta.