Discutie cu sufletul IV

- Mi-e frică.
- De ce ?
- Nu mă mai pot ridica. Am căzut.. mi-e frică să mă ridic din nou.
- Trebuie să o faci. Crezi că învelișul acesta vesel va mai rezista mult ? Nu.
- Pentru ce ? Pentru cine ?
- Pentru noi. Ca să mergem înainte. Să nu ne lăsăm mai prejos! Hai .. Te rog
- Dar...
- Dar ce ? Nu suntem bătaia de joc a nimănui. Trebuie să le demonstrăm că sunt puternică , că ești puternic. Nimeni nu te știe mai bine decât mine.. Știu ce poți.
- Dar doare..
- Revino-ți ! Știu că doare și e greu. Și pare atât de imposibil.. Dar hai , curaj ! Trecem peste falși..
- Împreună ?
- Mereu.
- Ai un suflet puternic, mereu aici .

Stari sufletesti

Eram speriata. Foarte speriata , agitata si tulburata. Nu realizam ce se intampla; de fapt nu voiam sa cred ca este adevarat. Speram din tot sufletul si mintea si puterile mele ca este o gluma. Ca este un vis urat. Orice dar nu realitatea. Nu am vrut sa se intample asta. Ma cumprisese un sentiment oribil . Ma simteam singura si neimportanta. Respiram sacadat. Priveam agitata tot ce era in camera, tot ce vedeam printre lacrimi. Obrajii mei uscati inghiteau insetati lacrimile sarate care tot curgeau . Si curgeau si curgeau si o ameteala profunda isi facu aparitia. Simteam ca mi.a luat inima si a zdrobit.o in fata mea dar bataile ei ramase in mine. Simteam ca plamanii mei nu mai stiau sa functioneze. Tremuram. Senzatie fizica aparte de neliniste si frica. Ganduri o groaza. Am zis ca daca se va intampla asta , voi lua masuri cu mine. Ii place sa ma vada asa. S.a intamplat atat de repede incat pe moment nu am stiut sa reactionez. Au trecut cateva secunde pana am realizat ca a renuntat la mine. A renuntat la tot. Trebuia sa fac ceva dar nu aveam ce. Nu mai avea rost; faptul era consumat. Simteam privirea nedumerita a peretilor care voiau sa ma asculte ; ei erau acolo. Trebuia sa ma impac cu ideea si sa imi revin , sau cel putin sa ma linistesc sa gandesc limpede. Ceva, orice dar sa nu mai plang. In zadar. Trecuse o ora si jumatate iar eu priveam tavanul . Inima mea voia sa fuga , o luase razna . Batea ca si cum erau ultimele ei batai; dar de fapt striga dupa ajutor. Vorbea cu linistea in ritmul ei agresiv.
Pentru 2 minute am privit stelele si am zis " In acest moment , privim impreuna stelele ?" . Am oftat adanc si m.am pierdut prin amintiri. Uitasem cine sunt si ce se intampla. Pur si simplu simteam ca privisem un film. Ca intre mine si realitate era un perete de sticla, foarte subtire. Nu mai aveam puterea sa zambesc asa ca am incercat sa imi promit ca voi fi bine. Cum mi ai zis tu , sa promiti e una si sa te tii de cuvant e alta.

Cuvinte

Ce sa scriu, ce sa va spun ? Nu stiu . Am mintea goala , fara emotii sau idei . Am atatea intrebari fara raspunsuri.. Stiu, sunt constienta ca nu le voi primi deoarece eu trebuie sa pun intrebarile si.. nu am curaj sau nu am cui sa le adresez.
Ce as putea sa fac sa imi revin ? Nu stiu. Gandurile mele incep sa fie atat de diferite , atat de ciudate . Visez , visez cu ochii deschisi si ma pierd printre ganduri. Revin la realitate si oftez adanc.. Dar cine observa ? Nu observa nimeni pentru ca fiecare este preocupat cu altceva. Fiecare om cu o poveste diferita.. Dar daca esti in fata mea si ma vezi ca fac asta.. De ce vrei sa imi faci rau ? De ce vrei sa ma simt inutila si o povara ? Iti place ? A... Felicitari.
Cu greu imi ridic moralul sa vad ce se intampla in jur .. Adica uneori ma uit in jur la oemeni si nu imi vine sa cred , nu realizez unde sunt , ce sunt , cine sunt , ce se intampla.. Adica v-ati pus vreodata intrebarea "ce se intampla ca eu nu inteleg ?" Si iti raspunzi singur.. " Nimic, totul  e normal." Dar pentru un moment , o fractiune de secunda te panichezi si nu stii cine esti , esti vai de capul tau si nu ai ce sa faci.
Simt . Adica sunt constienta de ce simt pentru tot si toti. Chiar daca inca nu stiu sigur ceea ce ma face fericita sau nu.. Stiu ca mereu sunt surprinsa. Adica totul se schimba repede si doar ma trezesc ca zambesc cu toata forta din mine . Dar ma intreb... Uneori cu ce gresesc ca sunt sincera ? Adica stiti , karma , daca esti bun rau primesti , daca esti rau tot asa . Adica cu ce mai ajuta ca esti sincer si te comporti frumos ? Ca este echivalent cu faptul ca dai in cap cuiva fara motiv si minti continuu ? Este o lume ciudata.

Discutie cu sufletul III

 Într-adevăr , este o lume ciudată .
- Și vrei să o înțelegi ?
- Știi.. eu pe unii îi înțeleg , ba mai mult , am trăit aceleași lucruri ca ei. Problema e.. că ei nu mă înțeleg.
- Te aștepți să o facă ?
- Nu .
- De ce ?
- Este o lume mult prea rea și egoistă. Vorbește mult și prost și nu îi pasă. Te rănește și apoi se așteaptă să nu ai nimic. Să ștergi cu buretele tot. Ei bine eu nu fac asta ! Nu pot.
- O să le întorci *favoarea* ?
- Nu. O să o facă alții , ca ei . Sau Dumnezeu .
- Vrei să spui de karma ?
- Exact. Dar uneori chiar dacă faci bine, tot rău primești..
- De ce ?
- Dumnezeu te pregătește pentru viață ? Își formează oameni puternici ca să aibă lângă el ? Așa trebuie , așa vrea viața ? Sau , plătim greșelile făcute în altă viață.
- Ai mai trăit o dată ?
- Nu știu. Nu îmi amintesc.

Discutie cu sufletul II

-De ce plangi ?
- Pentru ca tu nu mai suporti. Suferim impreuna. Tu inauntru , eu afara .
- Dar o sa te vada.
- Nu, nimeni nu ma vede
- Crezi ?
- Sunt sigura.
- De ce ?
- Nu le dau voie.
- Multumesc.
- Pentru ce ?
- Pentru ca ma aperi
-Tu esti totul . In adevaratul sens al cuvantului. Fara tine nu as trai.
- Ba da. Sunt si oameni care nu au suflet..
- Eu nu as putea rezista. Chiar daca am o doza mare de rautate si nepasare in mine. Scot multi din sarite , ii fac sa ma urasca .. sa sufere apoi le arat ca nu imi pasa. Uneori sunt ridicola , stii ? Ma gandesc , nimeni nu stie de ce sunt in stare , si in bine si in rau . Niciodata nu am dat totul din mine.. Am pastrat ceva secret in mine, le ofer oamenilor cate putin din mine ; sa nu ma consume sau sa ii surprind ?..
- Dar tu nu esti asa de rece .
- Cu , cine trebuie sunt . Nu voi fi altfel cu oamenii decat cum cred eu ca trebuie.
- Niciodata sa nu spui niciodata.