vineri, 23 ianuarie 2015

Noi.

                      Noi adolescenții , foarte des ne dorim imposibilul.
Ne îndrăgostim de persoanele care știm că nu le putem avea. Vrem să fim iubiți de persoanele care le iubim. Vrem să nu ne mai lăsăm inflențați de cei din jur. Vrem să fim mai puternici. Vrem să nu mai visăm atât de mult. Vrem să fim persoana pe care ne-o dorim .Vrem ca părinții să fie mândri de noi. Vrem ca prietenii să ne înțeleagă. Vrem foarte multe.
                       Și știu că și tu cititorule, vrei multe.. Cum vreau și eu și mulți alții..
Suntem generația care este dependentă de iubire și înțelegere. De prieteni și de toate lucrurile care ne aparțin. Doar că într-o lume atât de rea , nu știm cu,cine să fim noi înșine , cui să povestim , în cine să avem încredere. Nu știm ce să facem.
                       Și în final ajungem să ne închidem în noi. Să ne scriem gândurile în loc să le împărtășim , să udăm pernele, noaptea, cu lacrimi și deseori să rămânem blocați, să ne uităm într-un punct fix și să visăm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu