joi, 30 iulie 2015

Gândesc cu voce tare.

        Vreau ca vara asta să mi.o amintesc cu drag. Vreau să îmi amintesc doar mometele plăcute și să le dau uitării pe cele care mi.au provocat starea de singurătate, dezamăgire și tristețe. Vreau să uit de momentele în care am fost slabă și am cedat, am plâns și am rămas blocată. Vreau să îmi amintesc de clipele în care am râs cât de tare am putut, în care am zâmbit cu toată ființa mea , în care am apreciat ce aveam lângă mine , în care m.am distrat și m.au făcut să cred că viața e mult mai frumoasă decât mi.am imaginat.
          Vreau să îmi înfrunt temerile și să le țin piept, să țin capul sus mereu. Să îmi asum mai multe riscuri și să visez mai mult. Vreau să știu că am în cine să am încredere, să știu că, cineva nu mă lăsa la greu și că pot conta pe cineva. 
          Vreau să învăț mai mult din greșeli și să ascult sfaturile care mi se dau. Să învăț și din greșelile celorlalți să mă ridic mai ușor decât au făcut.o ei. 
           Vreau să nu mă mai supăr din orice. Vreau să am mai multă încredere în mine și să nu mă mai dau la o parte . Să apreciez mai mult efortul celor care vor să mă vadă fericită . Vreau să fiu o persoană mai fericită și să mă trezesc dimineața cu un zâmbet pe față. 
            Vreau să îi ascult mai mult pe ceilalți. Vreau să îi observ eu apoi să mă observe și ei. 
Și nu în ultimul rând, vreau să dorm mai mult . 

vineri, 24 iulie 2015

Schimbări sau ... ?

           Observ și eu..poate observați și voi că m.am schimbat. Sau asta vreau eu să credeți. Și cam reușesc... Am rămas la fel de sensibilă și rea ca îainte dar voi nu știți asta. Pentru că vă lăsați păcăliți de aparențe și nu vă interesați dacă o persoană s.a schimbat sau nu. Vedeți că nu se comportă la fel și începeți să îl judecați ? Mda, bravo. Super tare. Apăi oameni buni, cum naiba să nu se schimbe când vouă nu vă convine când cineva este el însuși ? Vreți ca toți să fim la fel ? Și unde ar mai fi sensul acestei vieți dacă toți ne comportăm la fel ? Mai bine să fim toți diferiți. Să nu ne pese ce zice lumea. Să facem ce ne place și cum ne place. Să avem crize de nebunie , să râdem până nu mai putem , să facem glume care doar noi le înțelegm ... Să ne bucurăm de fiecare zi, fiecare moment, fiecare clipă în care simțim ce este fericirea. Să fim speciali în felul nostru într.un singur cuvânt.
           Pot spune că am decis să nu mă mai schimb.. Așa sunt eu și dacă mă schimb îmi fac rău mie... cât și celor din jur. Adică știi și tu cititorule momentul ăla când cineva îți spune că te.ai schimbat iar tu te întristezi pentru că este o persoană apropiată și  lui nu îi place ? Dar nu arăți asta și te prefaci că nu îți pasă ca să nu îl faci să se simtă prost ? Ca să nu își dea seama că de fapt tu nu te.ai schimbat... doar că te.ai închis în tine ca să nu mai fii rănit ?