Şi viaţa stă pe loc când ai numai probleme
Și îți dă doar vești rele
Un semn aș vrea să primesc
Câte o să îndur , cât o să trăiesc .
Și visele se adună într-un borcan
Și stau pe gânduri de un an
„Prietenii” mă bârfesc la fiecare colț de drum
Dar nu-i bag în seamă
Mă uit la ei și-mi văd de drum.
Speranțele le am mereu cu mine
Dar sfârșesc să le arunc la începutul lunii pline .
Stau , privesc și tac .
Lumea începe să fie din ce în ce mai rea .
Stând lângă un copac
De curiozitate îmi este plină privirea .
Dar mă și gândesc
Cum de alții reușesc
Să aibă tot ce vor , o viață de poveste
Lumea stă și privește și așteaptă acel moment
Când ai tot ce îți dorești
Ca să îți ia tot pe ce pui tu accent.
                  Gânduri

Introducere .

Merg. Merg. Nu pot zice că merg în somn sau sunt trează . Nu îmi dau seama. Orice obiect pare atât de real dar în același timp... atât de ireal . Dacă ne gândim mai bine , orice lucru din viața noastră pare ireal și atunci când suntem siguri că este real... dispare. Așa cum dispar în întuneric țipetele strigate în pernă pentru a nu te auzi nimeni, plânsetele , gândurile care te macină și nu te lasă să dormi , faptele dureroase făcute de cei la care ții și care te doboară , acele lucruri , pe care eu nu le enumăr acum pentru că sunt prea multe , care noi le ascundem în noi . În întuneric , într-un loc pe care toți îl rănesc fără să știe ... acel loc numit ” inimă „ . Crezând că dacă le ascundem dispar . Pentru ceilalți , da . Dar pentru noi , nu. Pentru că mereu o să ținem minte răul provocat de cineva... și nu fapta bună . De ce ? ... Pentru că acea faptă rea , ne-a făcut să suferim , să facem ce nu ne place , să ne ascundem , să ne închidem în noi . Și aceste lucruri făcute de noi fără să vrem , ne marchează . Iar fapta bună , trece, atât de repede încât nici nu poți să te bucuri de ea......